FCSB speră să treacă de Nordsjaelland și să ajungă în play-off-ul Conference League, iar Alex Bourceanu îi cere lui Gigi Becali să-l titularizeze pe Andrei Cordea, fotbalist care nu mai este însă în grațiile omului de afaceri.
Invitat la ProSport Live, Alex Bourceanu a remarcat că FCSB nu a putut presiune pe apărarea lui Nordsjaelland în Gherncea și crede că Andrei Cordea poate să facă diferența în partida retur, de joi seara.
La începutul acestui an, Cordea a fost aproape de un transfer la Augsburg. După ce a ratat mutarea în Bundesliga, randamentul său a scăzut tot mai mult.
„Nordjsaelland n-a avut ocazii mari de gol, dar e îngrijorător că nici noi n-am avut. Am închis destul de bine, nu le-am dat opțiuni, dar problema a fost în atac. Una dintre soluții ar fi să joci în spatele apărării adverse și variantele ar fi Coman, Olaru se demarcă bine și, în anumite momente, Cordea”, a spus Alex Bourceanu, la ProSport Live.
Invitat și el în emisiunea moderată de Mihai Mironică, Marius Mitran îl vede în schimb pe Andrea Compagno în formula de start și știe de ce italianul poate fi o soluție excelentă într-un astfel de meci dificil. Asta chiar dacă italianul a reacționat dur după ce a fost schimbat în partida de săptămâna trecută, care s-a încheiat cu scorul de 0-0.
„N-aș fi atât de sigur că nu va începe Compagno. Ca să stăpânești o avalanșă de atacuri, atunci trebuie să ai un pivot important”, a punctat Marius Mitran, la ProSport Live.
Totuși, în echipa probabilă a roș-albaștrilor, Cordea și Compagno nu sunt variante pentru formația de start a lui Elias Charalambous.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER